O lume Dezaxata

Da. Sunt internauta. Imi place sa ma trezesc si sa deschid pc-ul cu un dejet de la picior, apoi sa ma duc somnoroasa si ciufulita la baie, sa ma spal, sa imi fac nevoile sa ma spal pe dinti, pe maini, pe ochi *igiena se numeste.
Sa ma intorsc si sa ma asez in fata calculatorului de unde am sa ma mai ridic numai cand ma taie cacarea sau foamea.
Primul lucru pe care il fac la calculator este acela de a ma conecta la internet. Stiti? Nu ii inteleg pe astia de la RDS-ul pulii, cu a lor conexiune la internet, d ece mereu trebuie sa apas pe aceea iconita pentru a avea net, adicala, nu puteam si eu sa stau linistita pe buda fara sa ma gandesc sa nu uit sa dau dublu click pe iconita....what the hell man?!?
Dupa ce trece tot procesul asta de regulare a neamurilor celor care au inventat acest sistem infect de conectare la internet, deschid messengerul, verific mailul, apoi intru pe blogger.com, verific comentarii si ce mai am. Ma uit la trafic si mi-se umfla ficatu in mine de mandrie. Apoi deschid winamp-ul si dau drumul la muzica, cat mai tare si intru pe twitter.
Azi nu prea a vrut sa ma auda twitter, motivul nu il stiu, stiu doar ca de mai bine de 3 ore nu merge, imi apare ceva de genul:

Ironia sortii este ca azi trebuia sa postez un filmulet pentru kosmobil.ro, un mic promo pentru microbblogeri, un indemn la comunicare....o sa vedeti voi. Numai ca youtube.com, o alta companie super, extra mare, care azi imi arata in browser asta:
Nu-i asa bunii mei precheni, ca nu se cade ca un site de tip microblogging, mai exact cel mai bine cotatat dintre toate sa pice asa, fara o noima. Eu in locul tau, ca si companie de comunicare in masa, nu mi-as permite asa ceva, e vorba in primul rand de respectul fata de utilizatori. Gandeste-te ca pana si DistriGazul te respecta mai mult, pentru ca afiseaza, anunta dinainte ca vor opri gazele, ei de ce nu pot anunta cu ceva timp inainte? Aaaa, s-a produs inevitabilul, ok, dar inevitabilul asta trebuie anunta undeva...Aveti blog, scrieti acolo: "Twitter.com isi cere scuze pentru neplacerile creeate in urma unei defectiuni la nu stiu ce...." Vrem putin respect. Avem asteptari mari de la voi.
Cat despre youtube, nu mai zic nimic, pentru ca astia sunt culmea culimlor. Dupa ce te freaca la icre sa iti instalezi flash player apoi te freaca la icre ca unele clipuri nu le suporta regiunea din care provi. Adica nu inteleg. Aseara doream sa o vad pe Mariah Carey in ultimul clip al sau, si stupoare, nu am putut pentru ca cele 6 clipuri uploadate pe youtube, din miile de clipuri nu sunt merg in resiunea din care provin, wtf? So creppy!

p.s.: nu mai scriu cu diacritice, pentru ca imi e lene, si daca vedeti greseli de orice fel, astept sa ma corectati...va pupa tata!

În ultimele zile am avut timp să mă gândesc ce să fac cu viitorul meu şi cu viitorul celor din jur. M-am simţit ca un pui înainte de a ieşi din cochilia oului. Disperată şi totodată nerăbdătoare să găsesc o oază de lumină, o găoace din care să ies din strânsoarea a ceea ce a fost odată pentru mine casă, cămin, familie, responsabilităţi de fiică etc.
Aş fi vrut atât de mult în acele momente să mă fi născut mai târziu, să fi fost om matur, împlinit, să nu îmi văd aşa de tânără părinţii îmbătrânind. Să nu o văd pe mama cum plânge de dorul băieţilor ei, să nu îl văd pe tata descumpănit că a muncit şi acela nu are să îi dea banii, să nu îi mai văd certându-se pentru nişte prostii....Să nu fi fost eu ceea care să îi arbitreze, să îi calmeze şi să le vorbească despre iubire...
Mă simt atât de matura faţă de ei. Mă gândesc că am ajuns să dau sfaturi în căsnicie părinţilor mei, din teama ca mâine să nu mă trezesc singură şi cu regrete că nu i-am ajutat să se iubească până la sfârşit, aşa cum poate îşi doriseră.
Am 21 de ani, o vârstă frumuşică, dar pentru mine este puţin cam mult... sunt pusă, zi de zi, în situaţia de a lua decizii grele pentru mine, de a ţine piept cu fel de fel de situaţii. Nevoie de bani, neîncrederea în cei din jur, speranţa pierdută că voi face ceva bun cu viaţa mea, cu studiile mele, într-o ţară în care nici măcar râmele nu mai au ce schimba, în ecosistem.
Când eram copil, îmi doream atât de mult să cresc, să fiu om mare, să fiu luată în serios, să pot sta şi eu în picioare în autobuz fără a mirosii toţi moşi la cur... doream atât de mult să devin independentă, să nu mai depind de ai mei, să nu le dau explicaţii, să nu le mai cer bani şi să fiu refuzată mereu cu un anumit motiv prostesc. Când eram copil doream să fac mai mult decât au realizat părinţii mei, fraţii mei... doream să fac mai mult de 8 clase, să îi fac mândrii pe părinţi, să am cu ce să mă laud.
Acum când toate astea le-am realizat, parţial, îmi doresc să fi fost iar copil, să nu mai plâng din dragoste, să nu mă mai supăr din nimicuri, să nu mai fiu independentă. Am nevoie de cineva care să aibe grijă de mine, să mă facă să mă simt iar copil alintat, să mă simt iar inocentă, fără grija de mâine.
Vreau să rămân un matur cu apucături de copil firav, inocent şi uneori obraznic, încăpăţânat.

Cum eu mai toată ziulica stau şi ciripesc, azi primesc un tweet care sună în felul următor "sora mea @cr1cket are nevoie urgenta de donatori de sange. multumim"  mesaj primit de la Simona Mihail. Şi cum lucrurile astea îmi dau fiori, am zis "De ce nu?" până la urmă cineva are nevoie de sânge, iar noi avem suficient sânge.
Apelul meu către voi este acela de a merge să donati sânge Cristinei. Povestea ei nu o stiu, şi nici nu contează prea mult, important este faptul că ea ne cere ajutorul iar noi î-l putem da...
So...adresa unde puteţi dona sânge pentru Cristina este aceasta: Str. Constantin Caracas nr. 2-8 (din dr Felix) la et 1 cab. 54 pt Vintila Cristina. dimineata trebuie mers. 
Dacă eşti din Bucureşti nu ezita să mergi şi pe la cabinet, dacă eşti în trecere prin capitală, mergi, viaţa ei depinde de bunătatea noastră. 
Înainte de a o face gandiţi-vă cum ar fi în locul ei...când speranţa stă în cei străini cu inima mare.
Pentru mai multe detalii, vorbiţi cu Simona 


Later edit: LINK CORECT 

Dumnezeu! Cuvânt învăţat la 4 ani, şi înţeles la 12 ani. Dumnezeu! Putere de a fi tu însuţi, dorinţa de a fi ce nu poţi fi, speranţă, incertitudine, neîncredere, secret, mister şi multe altele.
Despre Dumnezeu am aflat din întâmplare. Mergeam într-o zi pe stradă. Copil lipsit de griji, obraznic uneori. Furasem un cleşte pentru păr, aveam numai 8 ani, veneam cu vecina mea de la o biserică unde ajutasem pe doamna de la lumânări să facă curat în curtea bisericii. Spre casă ne-am oprit la o tarabă şi am furat un cleşte de păr în timp ce vecina se uita la nişte elastice ...copil tâmpit şi fără minte.
În drum spre casă, se construia o nouă biserică, mai mare şi mai frumoasă. Când am ajuns în dreptul acelei construcţii m-au cuprins fiorii şi m-am întors la vânzătoare şi i-am pus cleştele înapoi. Îmi adusesem aminte ce îmi spusese mama despre Dumnezeu cu 4 ani în urmă, după ce spărsesem 3 boluri din sticlă.
La 12 ani am aflat cine este Dumnezeu ca fiinţă, până atunci ştiam de el ca şi cuvânt, ca parte din rugăciune. Nimeni nu îmi spusese până atunci că El este o fiinţă, exact ca mine, exact ca tine...Din momentul acela am căutat să ştiu mai multe despre el şi am aflat, am aflat că este o parte vie din viaţa noastră, că este acel indicator care ne arată şi ne atenţionează pe drumul nostru care îl alegem.
Nu sunt credincioasă din fire, nu sunt activă cum se spune, nu ţin post, nu merg la biserică dar cred.
În cei 3 ani de teologie am învăţat că degeaba ţin post dacă sufletul şi mintea nu sunt acolo unde trebuie să fie, degeaba merg eu la biserică dacă sufletul şi mintea nu sunt unde trebuie să fie, degeaba mă rog dacă sufletul şi mintea nu sunt unde trebuie să fie.
Nu cred în preoţi, dar cred în ceea ce fac, nu cred în călugăriţe, dar ştiu că uneori nevoia de a te regăsii, nevoia de a-ţi spune necazurile, deznădejdea, te îndeamnă să faci lucruri necugetate. De cele mai multe ori, măicuţele se auto intitulează "mireasa lui Isus", mie mi-se pare aberant şi de-a dreptul josnic să te crezi încununată cu un Sfânt, oare asta nu se numeste blasfemie?
Nu, nu sunt fanatic religios, sunt o biată fată care a căutat răspunsuri cu mult timp în urmă, răspunsuri pe care nici acum nu le-a găsit, dar am rămas cu credinţa, am rămas cu nişte cunoştinţe.
Celor care citesc acest post îi rog să nu mă întrebe cine este Dumnezeu, nu am să vă pot răspunde, răspunsul îl are fiecare dintre noi. Omul e născut să creadă în cine vrea, unii cred în zei alţii în profeţi. Dumnezeu nu este definiţia dată de mine, nici de preot, nici de vecina de la etajul 5. Dumnezeu este ceea ce simţiţi când îi rostiţi numele.